in Romania literara nr. 42

Romanul acesta e o poveste personala, cu care unii s-au identificat, altii nu. Ministerul durerii, al doilea volum al Dubravkai Ugresic tradus (excelent) in romineste de Octavia Nedelcu, dupa Muzeul capitularii neconditionate, e publicat, iata, intr-o tara din care aproape patru milioane de oameni din toate categoriile sociale sint plecati la munca in strainatate. Tanja Luciæ, personajul principal, profesoara plecata din Croatia care ajunge sa predea limba si literatura din fosta Iugoslavie unui grup de exilati ca si ea, la Amsterdam, e gonita de-acasa de spectrul razboiului si-al nationalismului agresiv. Dar analiza intreprinsa asupra siesi si a studentilor sai, cu o luciditate de care numai depresivii sint in stare si cu o bogatie de nuante care nu e stilizare, ci o inevitabila si onesta asumare a fragmentarii, poate servi ca ecou literar si experientelor celor exilati din alte motive decit razboiul – cel putin pina se va gasi un scriitor romin care sa scrie despre ceea ce fara-ndoiala ca reprezinta fenomenul cel mai caracteristic al tranzitiei post-comuniste. Ministerul durerii vorbeste despre o tranzitie intreprinsa pe cont propriu, despre o intensa cautare a identitatii care e in acelasi timp si un refuz al ei si despre destramarea interioara a celor care isi cauta locul stiind ca nu si-l vor mai gasi niciodata, fiindca lumea se schimba, iar tara si limba in care s-au nascut – si e valabil nu doar pentru locuitorii fostei Iugoslavii – pur si simplu nu mai exista.