in Suplimentul de cultura

De fapt, in Camionul bulgar n-am avut curaj sa duc pina la capat ideea de santier. Am mai incercat si in anii ‘80, cind am scris, in franceza, Pigeon vole si nici atunci n-am reusit. Macar atunci, gratie acestei carti, care a fost tradusa in romana si in engleza (desi eu cred ca e intraductibila), mi-am dat seama ca in felul acesta se poate ajunge la autofictiune. Adica «santierul» e un pretext? Nu chiar asa, e ceva mai complicat... Tot adunind «materiale» pentru roman, am trait, mi-am trait citiva ani din viata. Auto-fictiunea, se stie, nu e autobiografie. Dar ce e? Pai e un fel de viata paralela, o viata posibila, autorul se imagineaza personaj si cu speranta ca va reusi pina la urma sa scrie literatura, adica despre altii, se multumeste pina una alta sa scrie despre el. E un tip de scriitura modesta...