in Revista 22/Bucurestiul cultural

Cele trei romane deja aparute, Agata murind, Captivul si Pudra, alcatuiesc o excelenta trilogie a deshumarii. […] In cel dintii roman, o deshumare „pe bune” e pretextul care legitimeaza sondari ale trecutului in cele mai teribile si oprimante infatisari ale sale. In Captivul, deshumarea se traduce prin tema dublului, a alterului, a unui celalalt ingemanat, pe care apropierea il face asemanator si interpretabil in oglinda. In fine, Pudra inchide trilogia. Deshumarea nu mai e colectiva, nici macar dubla, ea devine autodeshumare, se individualizeaza, isi acutizeaza atintirea, scormonirea e in carne vie. Pudra sugereaza, strident si ambiguu totodata, masca, figura de ceara – instrainarea de sine inevitabila. Carasiniu tenteaza o identificare după ceasul al 12-lea a matriostilor constitutive, o integrare a eurilor sale disjuncte. […] Sondarile sint lungi, insistente, holbanesti. Insa in logica trilogiei, asa si trebuie sa fie. Cosmarul se instaleaza implacabil, dar cu stranie seninatate. [...] Spectrul muritudinii e cel care conduce romanele enervant de bine scrise si exasperante ale Dorei Pavel. Obsesia pamintului, a tarinei care acopera, ascunde, inghite e coplesitoare. Deshumarile tentate in trei variante de excavare esueaza, intr-o logica umana impecabila. Ca la Rebreanu, in Padurea spinzuratilor, Eroul ei generic trece, coborind, prin trei ipostaze din ce in ce mai inguste, mai aproape de miezul fiintei. Colectivitate, familie (cuplu, marital ori fratern, nu importa), individ. […] Prozatoarea tine povestea in friu cu o siguranta aproape sufocanta, contracarata impecabil de frazarea melodica, amplu cadentata, atit de proprie deja autoarei.