in Dilemateca

Impersonala si fara pofta de spulberat tabuurile, ea creioneaza acum, cu o gravitate ce nu-i parea caracteristica, poemul distopic al umanitatii fumeginde din epoca industrializata. Cu un titlu sugerind probabil friabilitatea «legaturilor» din lumea recenta, Scotch filmeaza de la suprafata derizoriului iradiant instantanee ale unui peisaj apocaliptic de «zona industriala». Fabrica de Aliaje Speciale, Combinatul de Prelucrare a Lemnului sau Turnul de termoficare acapareaza tentacular nu doar periferia arida a unui oras anonim de provincie, ci si vietile la fel de anonimilor muncitori ce se perinda fantomatic prin cadru. Preponderent descriptiv, sacadat in dictie, cu vizualitate percutanta ca un sir de scurtmetraje, volumul nu e «roman» decit la compromis. Cele citeva ferestre narative (spre relatia neconsumata dintre inginer si secretara sau spre moartea lui Ila) se sparg la fel de repede cum se deschid, interesul autoarei nefiind sa sondeze teme existentiale, ci sa pulverizeze imagini si perceptii intr-un zgomot alb, un zgomot de fond.