in Steaua, nr. 7-8

Dupa ce a scris unele dintre cele mai bune pagini de literatura «morbida» din romanul romanesc contemporan (orice alt autor s-ar fi «descompus» dupa un asemenea efort), autoarea reuseste sa genereze o noua viziune asupra mortii si ingroparii. Acest lucru nu ar fi fost posibil fara schimbarea vocii auctoriale si fara o modificare la nivel discursiv. Daca Agata este deshumata numai pentru a fi re-fictionalizata din amintiri si rememorari, Carasiniu, eroul din Pudra, este re-inviat la modul cel mai concret (mai obiectiv). Asa cum in Agata murind vocea personala si subiectiva ne ajuta (ca cititori) sa plonjam intr-un subiect halucinant, in Pudra vocea aparent obiectiva face demersul invers, ne scoate din halucinatie si ne introduce intr-o realitate nu mai putin fantasta. (…) Acest roman confirma faptul ca Dora Pavel este un autor thanatic, un scriitor de roman «gotic», cum numai in secolul XIX mai erau. Pulsiunea mortii, despre care vorbea Freud, a devenit o arta poetica la Dora Pavel, al carei scris este cuprins de seductia mortii, in paginile sale co-prezenta vietii si a mortii este construita si reconstruita continuu. In Pudra angoasa mortii este principalul stimulent pentru manifestarea eului, Carasiniu isi cauta identitatea, asa cum in Agata murind identitatea personajului principal se contureaza din reminiscentele celor din jur. Pulsiunea mortii este cea care impinge, in mod nevazut, eul spre autoformulare.