in interviu in Luceafarul, nr. 24/2010

Dincolo de realismul sau senzorial si psihologic, Pudra a fost catalogat drept thriller metafizic. Asta spune totul. Marile provocari pe care mi le-a ridicat? Cea mai mare a fost insasi premisa lui. In rest, dintre detalii, singurul lucru care nu-mi era limpede de la inceput a fost rezolvarea de final. Stiam doar ca-mi va trebui un final in forta, contrapunctic inceputului. Cautam ceva la fel de tare si de imprevizibil, corelativ revenirii din moarte a lui Carasiniu. Ceva dictat neaparat tot de hazard. Acel ceva trebuia sa fie acum moartea. De data asta, moartea decisa. Moartea perfecta. Moartea pina la capat. Doar ca hazardul nu trebuia sa cada sub niciun chip tot asupra lui Carasiniu. Am ales-o in cele din urma pe Davida, in postura de victima a unei explozii, tocmai pentru ca ea intrupeaza vointa cea mai puternica din roman, cea care le trage dupa sine pe celelalte. Moartea ei stupida imi servea cel mai bine si altui scop: acela de a arunca in derizoriu orice mit legat nu doar de sensul noii vieti a lui Carasiniu, dar si al oricarei morti. Abia dezmeticit, revenit in capela din care nu de mult evadase, tinind pe brate femeia venerata, ucisa de explozie, pe care intentionase sa o depuna in propriul lui sicriu – acum ocupat de alte cadavre carbonizate –, Carasiniu va sfirsi prin a-i abandona cu dezgust trupul sfisiat. Lasat in voia vietii, care ar putea fi si ea una ratata, dupa o moarte esuata, el isi va cauta in cimitir un loc provizoriu in care sa se poata, in sfirsit, odihni, ca viu.