in Observator cultural

In legatura cu proza scurta a Gabrielei Adamesteanu inca exista o prejudecata critica, datorata acelor «cunoscatori» pentru care performanta intr-un gen sau un domeniu literar exclude, la un scriitor, reusita in altele. Asa cum Dimineata pierduta, romanul unanim aclamat, a fost diminuat si saracit, in multe dintre comentariile care i s-au dedicat, prin reducerea la emisia verbala si registrul «mahalagesc» ale Vicai Delca si, respectiv, ignorarea celorlalte voci ale cartii si dimensiunii ei dialogic-polifonice, tot astfel nuvelelor si povestirilor li s-a rezervat un rol modest: de poligon de incercari narative, in vederea Romanului; sau de substitut nereusit al acestuia.
Realitatea e totusi alta. Pe de o parte, epica mare si cea asa-zicind mica stabilesc intre ele, in cazul de fata, relatii de corespondenta si analogie. Creeaza si trateaza situatii existentiale comparabile, rulind personajele nu dintr-o exterioritate omniscienta si traditional potenta, ci din interiorul lor framintat de obsesii personale si general-umane.