in Observator cultural

Cartea lui Gabriel Andreescu trebuie citita, si nu povestita. Nu pentru ca ar contine figuri de stil ori descrieri ce ar putea fi banuite – dupa titlul volumului – de un tragism ce-l regasim in alte scrieri ale diversilor proscrisi ai epocii. Nici printr-o autovictimizare lacrimogena! Gabriel Andreescu reuseste exercitiul levitatiei din cotidianul marunt al epocii care nu ar trebui sa poarte un nume («Ceausescu»), epoca a umilintei umane, a spiritului care a invatat sa se hraneasca din orice, de la celebra – dar defuncta – «Biblioteca pentru toti» pina la copiile («xeroxurile») si publicatiile diverselor biblioteci de pe linga unele ambasade straine.