in Convorbiri literare

Distinsul critic si profesor universitar Eugen Negrici spunea despre romanul lui Varujan Vosganian, Cartea soaptelor, aparut de putin timp la editura Polirom, ca este un dar extrem de pretios facut atit culturii romane cit si celei armene. In continuarea ideii, academicianul Nicolae Breban, socotit cel mai mare romancier roman contempo¬ran, remarca la aceasta carte a faptelor ca nu s-a mai scris de mult ceva atit de valoros in literatura noastra. Cartea soaptelor inseamna, pentru poporul armean, coborirea de pe crucea mortii pe care a fost tintuit de istorie o suta de ani si o a doua lui ivire in lume. Numai o natiune mareata poate iesi vie din moarte. Obligat sau nu de soarta, poporul armean a ratacit o vreme prin moarte, nu ca sa-si piarda urma, ci ca sa-si numere mortii, pentru a nu gresi nici macar cu unul locurile de vesnicie. Acest popor stravechi a demonstrat ca este mai usor sa ratacesti prin moarte, decit prin viata, iar puntea dintre cele doua neanturi (si viata este un neant) sa fie intinsa deopotriva de cei morti si de cei vii. De la primele pina la ultimele pagini, constructia romanului s-a desavirsit la firul de plumb. Se observa acest lucru dupa atenta alegere a cuvintelor pe care Varujan le preschimba pe loc in niste arome provocatoare gata sa patrunda pina la cele mai latente simturi.