in Observator cultural

Dincolo de a fi, la un prim nivel de lectura, un deliciu (asa cum o aprecia Ion Vianu), proza lui Vladimir Nabokov este, pentru un cititor ce nu se multumeste cu tihna suprafetelor atipite, una extrem de solicitanta, urzita pe o ampla retea de semnificatii si subtilitati infinite. Mereu lectorul (si mai ales cel specializat) este provocat si condamnat la o tenace veghe hermeneutica, daca doreste sa puna o oarecare ordine prin invalmaseala din abisul lumii create in text. Pentru a trece dincolo de frumusetea paginilor, cititorul trebuie sa se lupte cu acestea, sa faca apel la diverse speculatii si conexiuni de profunzime, caci problema centrala pe care o ridica scrisul lui Nabokov este tocmai aceea a suprafetelor si a transparentei.