in Cultura

Romanul lui Caius Dobrescu imprumuta forma exterioara a unei teze de doctorat veritabile (insa intentionat-ironic expandata la dimensiuni „epice” de autor – cu precizarea necesara ca acest lucru nu poate fi deloc intimplator intr-o Romanie etern populata cu o cantitate apreciabila de „autentice false teze de doctorat”, cum spunea, de altfel, autorul intr-un interviu). Teza de doctorat e, asadar, un roman structurat formal pe cinci parti, fiecare din acestea cuprinzind mai multe capitole, care la rindul lor contin necesare subcapitole, purtind, toate, nume generice impecabil formulate in sonul pur al jargonului stiintific, veritabil limbaj de lemn arrière la lettre, si care, odata depasita starea initiala de perplexitate, trimit gindul cititorului fixat in mirajul umanioarelor la Lewis Carroll, Alfred Jarry, ori, la noi, intr-o oarecare masura, la Cugler sau Urmuz.