Observator cultural

Daca mi s-ar cere sa recomand anumite personaje, pagini sau secvente din aceasta a doua parte a romanului, n-as sti la ce sa ma opresc mai intii, pentru ca aproape totul este, aici, remarcabil. Cu siguranta, daca m-as referi doar la Sandina, batrina cooperatista, care pindeste in prejma morii parasite si scrie, nebanuita de nimeni, declaratii pentru Securitate, la grotescul Gabriel Neicusoru, fizicianul onctuos de la Institutul Fenomenelor sau la scena teribila a demolarii morii ar fi prea putin. As mai adauga doar ca naratiunea despre comunism din acest roman ramine, de la un capat la altul, in afara oricarui tezism, ca personajele au viata si complexitate si nu se impart simplist (cum se mai intimpla uneori chiar si pe la case mai mari...) in buni si rai. Oameni, fapte, o istorie intreaga, totul e privit nuantat, cu un real/vizibil efort de obiectivare. [...] Doina Rusti are vocatie de constructor, capacitatea de a plasmui o fictiune cu miza si o imaginatie debordanta