Autoarea Gabriela Adamesteanu e dintre cei mai interesanti si mai apreciati scriitori in ultimii 20 de ani in Romania. Prmul ei roman, Drumul egal al fiecarei zile (1975), a fost intimpinat cu entuziasm si de critica literara, si de cititori, si a obtinut Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor si al Academiei Romane. Citiva ani mai tirziu publica Dimineata pierduta (1983), una dintre cele mai curajoase carti din ultimii ani ai regimului socialist in Romania. (...) Ultimul sau roman, Intilnirea, tradus acum la noi, a fost si el apreciat favorabil de critica literara, care il gaseste experimental din cauza tehnicii narative. (...) Este foarte interesanta structura romanului, in care se impletesc voci (amintiri si ginduri ale eroilor) si timpuri (trecut, prea asemanator prezentului, si prezent), curg si se intretaie monologuri si dialoguri, iar povestirea este dusa de la persoana I la a II-a “ eu, tu (tu, care este tot eu). Si totusi, in aceasta naratiune inegala, intretaiata (in care mai apar si documente din dosare ale Securitatii), personajele devin surprinzator de reale, iar atmosfera care invaluie cititorul este captivanta si apasatoare.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.