Falia între realitate și rol, între imaginea reală și cea cinematografică marchează de la un capăt la altul textul Clarei Usón, autoarea abord nd, în acest fel, eterna temă a diferenței dintre aparență și esență, dintre bine și rău, frumos și ur t. Cartea devine, astfel, deopotrivă expresie simbolică a unei epoci bine determinate din punct de vedere istoric și meditație asupra modului în care ființa umană e receptată într-o lume prea puțin înclinată să observe esențele și care, din păcate, se mulțumește de multe ori să remarce doar aparențele erotizate ale unor trupuri feminine, fără a ține seama de suferințele, îndoielile, ezitările sau spaimele ființei umane de dedesubtul acestei măști sociale pe care machiajele frumoase fac tot ce pot să le ascundă. (…) autoarea de față reușește să le dea, în Asasinul timid, semnificații sporite, tocmai prin intermediul acestui joc al oglinzilor narative și al personajelor feminine care străbat neobosit textul. Cartea are, pe alocuri, aerul unui complicat puzzle, care va fi rezolvat mai cu seamă în capitolul final, unde accentele psihologice, sociologice sau eseistice de p nă acum își găsesc nu doar rezolvarea ori explicația, ci totul e, cumva, recontextualizat, pentru a încheia o veritabilă cronică personală, dublată de una intra-istorică a dificilei epoci a tranziției spaniole. Dovadă, dacă mai era nevoie, nu doar a talentului Clarei Usón, ci și al extraordinarei sale capacități de a spune o poveste tulburătoare și dureroasă, care, fiind a sa și a generației ei, devine și a tuturor cititorilor, provocați să răspundă unor întrebări deloc ușoare, însă întotdeauna necesare. Poate mai ales în vremurile pe care le trăim.
