pe bookhub.ro

Am trăit, da, parte din titlul biografiei, este laitmotivul cărții. Celan a încercat tot timpul să se convingă că merită să trăiască, că ceea ce i-a fost dat să trăiască a avut rost (…). Toate momentele importante ale vieții sale păm ntene sunt aduse în prim-plan sub forma unei justificări a actului final. Bucuriile, mult prea puține și de foarte scurtă durată, dar esențiale pentru ca viața să meargă mai departe sunt evocate nici pasager, dar nici cu insistență, aș zice mai degrabă cu discreția omului care n-a înțeles niciodată de ce trebuie să se bucure, c nd alții au murit nejustificat, doar pentru că au fost evrei. Poliglot care a trăit din traduceri și cursurile ținute chiar și c nd era internat în clinica de psihiatrie, a trăit tragedia supremă – poemele scrise în limba călăului, germana. Iubirea se strecoară în poveste, iar rodul ei, Eric, justifică și forma finală a biografiei: un testament deschis la niște ani de la trecerea în lumea umbrelor, în care tatăl nu încearcă să așeze într-o ordine firească evenimentele vieții trăite. Așa se explică graba pe alocuri, revenirile la unele înt mplări; ciudat, Celan niciodată nu trece prin locuri pe unde a mai fost, simți graba și febrilitatea celui care caută tot timpul răspunsuri. Poezia e formă de supraviețuire, iar Fulaș a introdus în volum versuri cu adevărat relevante pentru etapa de viață respectivă. Nu sunt foarte multe versuri în volum și e bine că e așa, pentru că rostul unei biografii (romanțate) este să aducă în prim-plan omul și abia apoi scriitorul. (…) Celan. Am trăit, danu se citește, se trăiește. Și-mi place să cred că va ajunge la Eric, fiul lui Paul Celan.