în revista Apostrof, nr. 5 (384)/2022

Ultimul roman al lui Joyce este o evadare din înţeles, textul e perforat de goluri pe care Mircea Mihăieş le-a umplut conştient fiindcă există în Finnegans o supracodare a textului. Pe de o parte, precum ne atrăgea atenţia ilustrul joycean Richard Ellmann, fiecare silabă din Finnegans poate fi justificată, pe de altă parte Finnegans este o naraţiune descentrată, non-lineară şi onirică, un experiment lingvistic şi narativ care „se termină în mijlocul unei propoziţii pentru a începe în mijlocul aceleiaşi“ structuri sintactice. Schimbările abrupte de perspectivă, de nume, de locaţii, absenţa unei trame lineare st rnesc apetitul cititorului, dar îl pot şi descuraja.

Mircea Mihăieş îşi caracterizează metoda printr-o comparaţie cu lucrul la maşina de cusut. Fiecare petec de text este descifrat p nă la ultimul detaliu, apoi legat de cel precedent şi de cel care urmează. Cu alte cuvinte, esenţa metodei Mihăieş este „încercarea de a înţelege, cuv nt cu cuv nt, ceea ce ar putea să se afle sub veşm ntul lexical“ (p. 634) al romanului. Pe de altă parte, la nivel macro, anglistul rom n urmează o traiectorie impusă de logică şi de ordinea timpului lecturii. Se porneşte de la contextul istoric, cultural al operei pentru a se ajunge la momentul biografic al redactării textului, la receptarea din anul I al erei post Finnegans, pentru a intra apoi în sinuoasele celor patru intervale de veghe din interiorul romanului, totul într-un limbaj care dovedeşte înalta competenţă a autorului şi frumuseţea inteligenţei. (…) E de sperat că excepţionala întreprindere a lui Mircea Mihăieş va inspira un traducător at t pentru Finnegans Wake, c t şi pentru triada joyceană pe care el ne-a oferit-o cu preţul at tor zile de muncă înd rjită. Anglistica rom nească nu poate avea un ambasador mai bun dec t Mircea Mihăieş.