în revista Ramuri, nr. 3/2022

Unul dintre cei mai importanţi scriitori ai exilului este Norman Manea, care a analizat din interior această aventură existenţială, de pe o poziţie morală ce denunţă şi paradoxurile, slăbiciunile şi simptomele inadaptării plecării dintr-o cultură periferică şi supusă totalita­rismului într-una centrală, clădită pe cultul libertăţii. În Umbra exilată, cel mai recent roman al său, această experienţă produce tensiuni ce răscolesc fundamentele cunoaşterii. Orice formă de terapeutică prin imaginar se dovedeşte, în cazul personajului principal, nomadul mizantrop, insuficientă, chiar dacă întreaga sa călătorie şi locuire în Germania şi apoi în America este dublată de lectura, hermeneutica şi discutarea continuă a cărţii Extraordinara poveste a lui Peter Schlemihl a lui Adelbert von Chamisso. Personajul acesta romantic, excepţional pentru că îşi vinde umbra accept nd, în felul ăsta, un pact faustic, devine un pseudo-arhetip al exilatului. Nomadul, expert în istoria circului, îl introduce, pe de o parte, în r ndul clovnilor, proiect nd în el, totodată, şi pe exilatul care se lasă pradă hedonismului din lumea liberă. (…) Acest roman surprinde drama unei individualizări care, de fapt, s-a realizat diferit pentru fiecare exilat în parte şi, implicit, se desfăşoară diferit pentru fiecare cititor în parte. Deşi presupune unele structurări recurente, exilul este, înainte de toate, o experienţă individuală, rezultată dintr-un demers hermeneutic, prin care intelectualii şi-au negociat aculturaţia, şi-au gestionat alteritatea, şi-au înfruntat umbrele. Norman Manea oferă prin acest roman o răscolitoare naraţiune a exilului, cu multiple cobor ri în infernurile istoriei, într-o proză de mare calitate literară, cum ne-a obişnuit.