pe citestema.ro

În Instalația ne înt lnim cu poeme-fluviu și o intimitate care se desfășoară treptat și la care nu avem acces cu adevărat, suntem spectatorii intensității și o înțelegem tocmai pentru că uneori am fost și noi acolo, în mijlocul senzației și inconștienței. Și știm că nu o poți prinde în m inile tale niciodată, te miști înăuntrul ei ca un agent care o poate analiza doar retrospectiv. Pare a exista un zid între experiență și versuri, între real și narațiunea despre real (care c teodată pare a accesa mai degrabă tăr mul neînțelegerii, chiar mai departe de lucrurile pe care le putem vedea cu ochiul liber. (…) Cu Alex Văsieș te plimbi prin viață știind că e un soi de iluzie, dar e singurul adevăr de care suntem capabili, așa că ne prindem bine de el și-l exploatăm. De aici transparență constantă și (aparent) neobosită (chiar și c nd o asemenea stare ar fi declarată), asumarea în fața intensității, intuind cumva că aici e cheia, aici avem o șansă să pricepem ce se înt mplă, dacă am reuși să fim opusul a ceea ce ni se înt mplă. Dar cum nu reușim, ni se cuvine trăirea și scrierea despre.