în revista Apostrof, nr. 3/2022

E vorba aici de o scriitură prin definiţie depoziţională a unei existenţe fracturate, plasată într-o istorie alienantă. Memorie, exil, marginalitate, ultraj sunt cuvintele-cheie ale romanelor lui Norman Manea, în care trecutul fiinţei are rezonanţa unei replici la negativitatea dizolvantă a ideologiilor. Etica scriitorului e una a interogaţiei, a singularităţii, dar şi a dialogului cu Celălalt, căci sentimentul purificării anamnetice şi spectacolul traumei temporale structurează neîncetat destinul literar al lui Norman Manea, nu fără afinităţi – mărturisite – cu Kafka şi Joyce, experienţa exilului semnific nd o întoarcere nostalgică simbolică spre matricea originară, în „casa melcului“, prin intermediul ficţiunii intens documentare, a depoziţiei şi anamnezei lucide a traumei. (…) O carte despre căutarea necontenită a identităţii, Umbra exilată relevă dilemele Nomadului Mizantrop, dileme ce pot fi explicate şi prin enunţul din final, în care se regăseşte cuv ntul ebraic „hineni“ (iată-mă), prin care eroii biblici îşi fac cunoscută prezenţa în spaţiul locuit de divinitate. Tensiunea ideatică, dinamica naraţiunii şi fervoarea interogativă sunt calităţile esenţiale ale unui roman de excepţie pentru problematica identităţii şi a exilului.