Ceea ce e fascinant la aceste texte e că ele nu se referă numai la alcool. Băutura e, la Bukowski, nu doar însoțitoarea cotidiană a unei existențe boeme, duse la limita ratării fizice, sociale și psihice. Alcoolul, în formele lui variate (cu obișnuințe, mărci și genuri preferate), e o substanță programatic intelectualizată, legată asumat de scris, de rostul existenței și de o perspectivă voit defazată asupra realității. (…) Fără să-și fi propus vreo etică exemplară, Charles Bukowski a transformat alcoolul dintr-o adicție personală, într-o recurență literară de luat în seamă. Pînă la urmă, e ceea ce face orice scriitor bun, indiferent de materialul cu care lucrează.
