Cu darul de a creiona totul în cel mai mic detaliu, Zweig călătoreşte înapoi în timp, ca un zburător peste secole, ca un pelerin cu forţa invizibilului, a celui care a trăit mai multe veacuri de-a rîndul, le-a cunoscut şi înţeles clar ca lumina zilei. Pare că scrie despre Erasmus în timp ce se află chiar lîngă el, în timp ce îi priveşte uşoara încruntare a frunţii cînd lucrează, pielea străvezie şi toate obiceiurile cultivate de-a lungul timpului de cel care se temea de boli şi de orice conflicte din lumea exterioară.
