Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
- Florin LAZARESCU in interviu cu Alina ALIMAN
- Dosar de presă
- 0 likes
- 127 views
Cred ca o idee nu-ti vine niciodata, sa zicem, luni seara pe la sapte fara un sfert. Exista o multime de intimplari, personaje si idei care se aduna in timp si te indeamna la scris. Imi amintesc, totusi, doua faze cumva decisive cu care m-am asezat la tastatura si am inceput sa-mi scriu romanul. Prima: prin ultimii ani de facultate,in campus, la ore si zile diferite, se auzea un urlet din caminul alaturat “ <>. Erau tot felul de urlete prin camin, nimic deosebit, insa pe tipul cu <> ajunsesem sa-l recunosc dupa voce si, evident, dupa unicul si inegalabilul urlet. As fi dat bani sa-l intilnesc. L-am si cautat, dar n-am reusit sa-l identific. Ei bine, peste ani, in 2004, mi-am inceput romanul cu acel urlet “ <> “, care, de altfel, strabate intreaga poveste a cartii, repetindu-se pina in final. A doua faza: am citit, cred ca tot prin studentie, un articol de ziar despre un om care a innebunit si s-a retras in munti, incropindu-si un soi de gospodarie pe ruinele unei cetati, pretinzind ca ar fi regele acelui tinut. Eu l-am transformat intr-un personaj in romanul meu. In fine, nu folosesc in scris personaje sau intimplari pur reale, asa cum acestea nu sint nici pur fictive. Intotdeuna ma joc intre realitate si imaginatie, mizind insa pe realism, pe veridicitatea personajelor. Iar asta se vede, zic eu, in intreaga poveste a personajului principal, jurnalistul Antonie.
Related products