Nu regăsim în Pandemia veselă și tristă nici catastroficul „jurnalelor” epidemice d’antan, nici antieroicul camusian. Dimpotrivă, un tonus ridicat. De multe ori, autorul se lasă în voia bucuriei și a plăcerii naturale a povestirii, într-o curgere care amintește de „tripticul romanesc” (Tania Radu) și țese cu iuțeală firele sensului într-un text viu, derulat către livada bine luminată a copilăriei. E ca și cum prozele Florinei Ilis ar fi ochiul ei sufletesc prin care privește lumea, „sufletul ei narativ” (interviu Radio Rom nia Cultural) care îi reflectă, fără să atingă (interviu LaPunkt.ro) complexitatea nemăsurată a vieții și frumusețea nepieritoare a lucrurilor sale.
