Cartea lui Petru Cimpoeşu este, cu aspectul său fragmentar, eteroclit, un experiment literar de excelentă ţinută estetică, toate textele transpunînd condiţia omului, a scriitorului, într-un prezent halucinant şi o istorie delirantă („Somnambuli, mereu lipsiţi de prezent, trăim în semirealitate“). Construindu-şi şi deconstruindu-şi cu fervoare semificţiunile, Petru Cimpoeşu recurge la scenografia unui imaginar ludic şi parabolic extensiv din care se naşte iluzia unei naraţiuni care îşi cunoaşte şi îşi acceptă propriile limite şi beneficii, într-un joc lucid al experimentelor şi strategiilor fabulatorii tipic postmoderne.
