Anca Haţiegan urmăreşte/construieşte biografii exemplare pentru condiţia de început a actriţei teatrului rom nesc, fixînd repere existenţiale şi punînd, şi de data aceasta, pe primul plan, documentul. Biograful rămîne, totuşi, o prezenţă discretă, ce-şi asumă mai degrabă rolul unui autor dramatic, dar şi pe acela al unui regizor, care manevrează cu multă abilitate informaţiile ca pe nişte personaje/actori (îmi place să văd aici o teatralizare a textului autoarei, în sensul unui joc detaşat, subtil şi inteligent), pe care le/îi introduce în scenă la momentul potrivit pentru a asigura acţiune/tensiune din care dialogul fin (dintre destine) nu lipseşte. Atît Frosa Vlasto (Eufrosina Popescu), Caliopi, Raliţa Mihăileanu, domnişoara Lang, cît şi celelalte actriţe sînt plasate într-un context a cărui atmosferă nu este neglijată de autoare, totul pentru a sugera în ultimă instanţă reconsiderarea femeii prin arta pe care o slujeşte şi prin implicarea ei în actul de cultură.
