în Deutschlandfunk

Bătrînul păr care creşte din ruinele zidurilor, parchetul care scîrţîie şi un clopoţel folosit pentru a chema la masă familia odinioară, cu mult înainte de venirea comunismului, sînt principalele motive din Dimineaţă pierdută, care spune povestea a şaptezeci de ani – iar aceasta într-o singură zi. Gabriela Adameşteanu nu s-a temut să abordeze problema emigraţiei în masă. În 1983 era absurd să prezinţi un roman despre două femei din clase sociale complet diferite în societatea, se presupunea, fără clase a Conducătorului. Cartea a trecut însă de cenzură relativ neafectată. Autoarea a făcut senzaţie creînd un limbaj colocvial propriu, folosit în special de Vica şi care poate fi citit ca un protest împotriva discursului oficialilor. Din 1983 pînă astăzi, Dimineaţă pierdută s-a dovedit a fi unul dintre cele mai importante romane din Rom nia. Un roman care vorbeşte despre fii şi nepoţi absenţi.