în revista Ramuri, nr. 8

De cînd sînt aici m-am mai „așezat”. În primul rînd, în ordinea anotimpurilor. Aici sînt doar două, asta înseamnă să-ți găsești alte raportări cu zilele anului, să îți „ritmezi” viața altfel. Contactul meu cu cultura provensală mi-a redirecţionat o parte din curiozitate spre trecut, spre o zonă culturală care, pînă acum, nu exista în viața mea decît, maximum, la curiozități. Știam că există o limbă provensală, o zonă numită Provence și știam de poetul Mistral, prieten cu Alecsandri. Zicea Marin Preda că țăranul, cînd ajunge la București, caută alți țărani. Cam așa e și cu mine: ca minoritar am căutat alți minoritari. Și am dat peste provensali și provensaliști. M-am identificat, cumva, cu ei. Am și avut noroc. La o seară de poezie rom nească organizată de mine în La Ciotat a venit un domn care, la final, a cerut permisiunea să citească, în provensală și franceză, o poezie dedicată de Mistral Rom niei. Aici a început totul. Acel domn, Denis Roux, a devenit profesorul și ghidul meu în lumea provensală.