- Raluca ELGYAR
- Dosar de presă
- 0 likes
- 129 views
Despre drama poporului palestinian s-a scris foarte mult, dar cartea lui Elias Khoury este diferită din multe puncte de vedere: structura narativă este una specială, care amintește de Don Quijote a lui Cervantes, povestea fiind complet deschisă aducînd laolaltă voci și genuri diferite și captînd haosul și absurdul lumii în care trăim. Romanul începe cu povestea celebrului poet arab, Waddah al-Yaman, cel îngropat de viu într-un cufăr… metaforă a tragediei poporului palestinian, și include experiența ghetourilor în care palestinienii care nu au droit să își părăsească orașele și satele, au fost nevoiți să trăiască. Adam află că existența lui e o minciună, că nu este fiul părinților săi și că fusese găsit pe trupul unei femei moarte în timpul exodului palestinian, declanșat în urma invaziei israeliene. Salvat de locuitorii ce rămîn în oraș și închis alături de aceștia în ghetou, el va fi botezat Adam, fiind cel dintîi născut în acel spațiu. Vă recomand să citiți Copiii Ghetoului (roman finalist la prestigiosul International Prize for Arabic Fiction 2017) nu numai pentru că este o adevărată bijuterie narativă, ci și pentru că ne pune față în față cu o istorie greu de explicat, de înțeles și de acceptat, dar care face parte din lumea în care trăim.