Deși are doar două sute de pagini, romanul Cenușă rece deschide în paginile sale viețile a trei generații reprezentate prin trei femei: nepoata, mama și bunica. Trei femei cu trei destine aspre, surprinse de-a lungul a treizeci de ani. Un timp stratificat ce oferă tabloul unei societăți în care comunismul și rămășițele lui constituie principala cauză a mutilării existențelor, femeile constituind în viziunea autoarei elemente mult mai vulnerabile și mai expuse suferinței pe termen lung. Romanul descrie, printre altele, o Moldovă a comuniștilor, a revoluției, a securiștilor, a medicilor ce lucrează în condiții improprii, a femeilor plecate să muncească peste hotare, a copiilor abandonați. Odată cu Cenușă rece, Mihaela Perciun se alătură scriitorilor basarabeni a căror literatură are un puternic fundal psiho-politic. Recurgînd la o limbă rom nă expresivă, vioaie, cum rar mai întîlnim în literatură, scriitoarea așază într-o ramă critică societatea care mutilează, generație după generație, destine.
