în Dilema veche nr. 732

Dacă primul volum se încheia cu tabloul de familie al scriitorilor de la cîrciuma muzeului, de data aceasta avem o trecere în revistă a artiştilor plastici din perioada anilor ’70-’80, iar la final un crochiu intitulat „Cenaclul din Cer”, care este, de fapt, un pomelnic cu toţi scriitorii şi artiştii, în special optzecişti, dispăruţi unul mai prematur decît altul, de la Daniel Turcea (m. 1979), Virgil Mazilescu (m. 1984) şi Aurel Dumitraşcu (m. 1990) pînă la Alexandru Muşina (m. 2013), Traian T. Coşovei (m. 2014) şi Alexandru Vlad (m. 2015). Prin întîmplările lor comice cu scriitori dintre care mulţi nu mai sînt printre noi, Ioan Groşan a dat două cărţi triste pline de umor, ca să mă exprim astfel. Nostalgia resimţită încă de data trecută capătă acum o nuanţă amară, căci acestea sînt istoriile şi anecdotele (o parte din ele) ale unui lumi literare care, de fapt, nu mai există. (Inexplicabil de tragic destinul generaţiei ’80!) Boema optzecistă evocată aici cu atîta căldură de Ioan Groşan a devenit un capitol de istorie literară, iar întîmplările lor s-au transformat în ceva ce seamănă cu legendele.