Povestea lui Genji e faimoasă nu numai pentru frumusețea în sine a textului, ci și pentru dificultatea stilistică, autoarea impunînd o adevărată poetică a ambiguității ce va fi analizată în nenumărate feluri, mai cu seamă în ultimele decenii. Spre deosebire, însă, de perioada contemporană, Epoca Heian avea, se pare, capacitatea (și plăcerea!) de a descifra sensurile ascunse ale textului literar, refuzînd să spună și dorind mereu să sugereze, preferînd complicațiile de formă sau de conținut și apreciind numeroasele poeme waka (compuse din 31 de silabe și excelînd în arta aluziei și insinuării) incluse în textul propriu‑zis. Poemele acestea, departe de a-l încărca inutil, erau considerate apanajul rafinamentului și elementul definitoriu pentru nuanțarea semnificațiilor trăirilor protagoniștilor. Cele peste șase sute de asemenea poeme care fac parte din Genji Monogatari nu trebuie, de aceea, citite în grabă, și cu atît mai puțin ignorate, cîtă vreme tocmai ele determină intensitatea lirică a acestei cărți unice în literatura universală.
