Am ajuns, cu alte cuvinte, la Zeppelin, un ro­man de aproximativ 220 de pagini despre (plus-minus cîțiva ani) intersecția dintre secolul al XIX-lea și secolul al XX-lea. Despre un orășel din Moldova, despre cî­teva personaje care populează acest oraș și care cresc foarte bine sub scriitura foar­te sigură a lui Adrian G. Romila, despre vigoarea cu care peste tradiție (ea însăși nu mai puțin solidă) vine modernitatea – de fapt, despre multe teme și subteme care se așază în tipul de istorie aparte și foarte generoasă pe care o poate face literatura de calitate în „fapte de suc­cesiune și fapte de coexistență”. Titlul – care numește un obiect ce va de­veni pregnant pentru comunitatea mol­davă mai sus invocată – dă seamă adecvat, fie și luat distinct, separat de orice alte referințe cu privire la roman, de stra­ti­ficarea generoasă a tematicii acestei cărți. Zeppelinul descinde în istoria posibilă pe care o scrie Adrian G. Romila la cumpăna a două secole importante și el e, în eco­nomia semantică a cărții, deopotrivă, mo­dernitatea, privirea asupra tradiției, pri­vire auctorială, lumea veche, lumea nouă, e pește, e sens, etică, distanță (dar nu foar­te mare, nu atît de mare pentru a pierde detaliile – fiind ficțiune, detaliile posibile).

Related products

Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri