Pe coperta ultimă din Punct şi de la capăt este reprodusă o remarcă a domnului Nicolae Manolescu pe care o putem lua ca fiind una cu bătaie lungă: <> Formula este, cum spun, cu bătaie lungă pentru că ea nu descrie doar o stare de fapte – şi, strict din acest unghi, al faptelor care „argumentează” o idee, lectura cărţii confirmă, abundent, adevărul acesteia. Ea dă seama şi despre altceva – îmi vine să spun despre dorsala romanului domnului Chifu, despre ceea ce, cu o formulă voit generală, putem numi „romanul binelui”. Căci există un fel de lumină densă, de adîncime, care ţine particulele şi corpusculii acestui roman. Lumină, şi nu întuneric! Lumină care, nu sînt deloc original aici, dar nici nu este nevoie, luminează întunericul (inclusiv întunericul care există, care e descris şi sugerat în carte) şi pe care întunericul nu o poate cuprinde. Există, de fapt, numeroase situaţii, argumente romaneşti, pasaje de introspecţie, pilde încorporate în roman, direcţii de evoluţie a intrigii cărţii care merg spre această direcţie fundamental spirituală.
