în Formula AS nr. 1265

Convenţia pe care ne-o propune în Coa­­jă de nucă e ingenios ironică şi intertex­tua­lă, căci romanul e monologul unui Hamlet aflat încă în pîntecul matern, de unde asistă şi co­men­tează complotul mamei sale Trudy şi al aman­tului-cumnat Claude de a-i otrăvi tatăl (cu anti­gel!). Cea mai cunoscută tragedie shakespereană devine astfel un thriller psihologic şi filosofic din zilele noastre. Vorbind cu glasul acestui embrion inteligent, erudit şi înzestrat cu conştiinţă, Ian McEwan şi-a propus o rescriere-omagiu la co­me­morarea a 400 de ani de la moartea lui „Shakespeare - contemporanul nostru”. Ştiam din lecturi anterioare că romancierul e un soi de iluminist al secolului XXI, pasionat deopotrivă de ştiinţe şi arte, cu o predilecţie pentru personaje cerebrale confruntate cu limitele lor în faţa absurdului şi haosului. Naratorul insolit din noul roman ar părea neverosimil dacă ne-am plia imaginaţia pe o realitate logică. Dar jocul în care ne implică romancierul e mai complex. La curent cu ultimele descoperiri din fizica cuantică, teoria jocurilor, neurologie, dar şi cu evenimentele politice, economice, sociale şi culturale, de la noul elan religios la înfruntarea dintre libertatea in­di­vi­dului şi siguranţa lui, McEwan nu oboseşte să ca­ute sensuri într-o lume în marasm, ce şi-a pier­dut simţul măsurii, lăsîndu-se pradă violenţei, lăco­miei, instinctelor. Coaja de nucă are ca miez această lume de azi.