în Suplimentul de cultură nr. 555

Paradoxal, fiind o carte de transă, care se adîncește și se duce în niște zone tulburi, pot să fac un exercițiu de imaginație și să-mi închipui că unii vor spune: „Mamă, saracul, uite la ăsta în ce stare a ajuns!”. Dimpotrivă, sînt doua lucruri distincte. Am momentele alea de concentrare intensă, la primele ore ale dimineții, cînd mă lupt cu personajele, după care mă retrag în cea mai senină și stupidă, în sensul bun, viaţă cu putință. Am scris cartea asta cu o mare seninatate și împlinire sufletească. A fost un an mișto. [...]
Cînd scriu, intru în zona mai adîncă a lucrurilor presupuse de o poveste precum cea din Cexina. E un alt eu, mai adînc. E o zonă în direct contact cu ceva ce nu se vede. Evident că sînt și așa, dar în foarte mică măsură. Îmi place să cred că există foarte multă bucurie stupidă in mine. Cred că lumea e minunată și mă bucur enorm cînd merg cu tramvaiul, de pildă.