pe pressone.ro

Volumul a aparut si la Polirom (2016), in traducerea romaneasca, nuantata si adnotata critic, a Veronicai D. Niculescu, asa ca ma grabesc sa-l recomand cu toata caldura si cu toata partinirea de nabokoviana declarata. Cartea are peste 700 de pagini si este alcatuita din scrisorile scrise de Vladimir Nabokov sotiei sale, Vera, intercalind citeva fotografii din arhiva familiei si un aparat critic pe masura textului pe care il insoteste. (…) Un ultim detaliu induiosator: scriindu-i despre planurile sale editoriale, Nabokov foloseste pluralul „sa trimitem”, „daca mai avem” etc. Este mai mult aici decit o reverenta conjugala, e un mic semn ca scriitorul ii recunoaste sotiei sale, constient sau nu, un statut de partener in creatie sau – mai degraba – in administrarea ei. Acest lucru m-a facut sa nu o includ pe Vera Nabokov in galeria sotiilor supravietuitoare care administreaza discretionar posteritatea artistilor. Probabil ca, lasindu-l doar pe sotul ei sa vorbeasca, Vera se explica cel mai bine pe sine. In mod cert, daca e sa ne indragostim de Vera, cel mai bine o vom face prin ochii iubitului ei.