pe postmodern.ro

Unii ar fi vazut doar un spectacol jalnic, fetid si hidos in ultimele zvicniri senzuale de care se bucura un barbat ajuns la capatul unei existente hedoniste, cind numai voyeurismul ii mai permite sa se mai bucure de imaginea unui nud feminin. Bokowski ar fi facut din grotesc o poezie a perversitatii si a putregaiului avind irizatii sentimentale detectate doar de cei damnati. Miller i-ar fi dat langoarea unui existentialism lubric, specific libertinului inteligent pierdut prin stabilimentele dezmatului. Moralistul ar fi transformat-o intr-o parabola despre pericolul reprezentat de instinctele nestavilite, de psihicul scufundat in placere, din care simtul masurii si luciditatea au fost alungate. Dar cosmopolitul Tanizaki ramine totusi japonez pina la capat, chiar daca apeleaza la umorul iconoclast pentru discretia ridicata la rang de mare virtute in tara sa. Imbinind supliciul afectiv, umorul si dependenta de frumos, te face sa zimbesti complice alaturi de personaje, dar pastreaza si picla ambiguitatii, care te ajuta sa intrevezi un licar poetic acolo unde altii ar fi vazut un prapad (i)moral.