Din punct de vedere tehnic, Republica ilustreaza, cred, o cotitura semnificativa in scrisul lui Bogdan Suceava, care ar putea deveni o uzina daca va abandona complet filonul autobiografic (atit de pregnant in scrierile anterioare, insa fatalmente limitat la un set restrins de experiente) in favoarea documentului istoric, recontextualizat si interpretat aici intr-o maniera, e drept, personala, dar fara implicatiile existentiale majore de odinioara. Si e firesc sa fie asa, de vreme ce scriitorul n-a cunoscut direct lumea de la 1870. Ca atare, ceea ce ne propune el in aceasta carte e o istorie corect documentata, menita a reabilita (si literar, nu numai istoric) personalitatea lui Candiano Popescu si a simpaticilor sai comilitoni, singurele amanunte „inventate” fiind cele legate de prezumtiva implicare a lui Caragiale, cu tot cu personajele inventate de el, in evenimentele cu pricina. [...] Ca atare, Bogdan Suceava pare sa fi inteles foarte bine ca formula romanului istoric, pentru care opteaza in cartea de fata, traieste tocmai din ambiguitatea aceasta programatica a raporturilor dintre „realitate” si „fictiune”, ambiguitate retruvabila de altminteri in majoritatea scrierilor caragialiene.