in Romania literara nr. 48

O reusita care o rupe cu traditia superficialitatii pline de ea in aceeasi masura in care, la vremea lui, romanul lui Joyce despartea apele. Sa recitesti Ulysses, pe care s-au asternut, inca dinainte de-a fi terminat si tiparit (pe sest, cum s-ar spune), straturi-straturi de prejudecati, interpretari, nelamuriri, snobisme si controverse si sa reusesti sa cazi la pace pentru tine, ca profesionist al literaturii, cu un monstru de cifruri si de haos care nu seamana (si n-o sa semene) cu nimic tot e foarte mare lucru. Sa te mai apuci sa si rescrii, practic, viata lumii inghesuita in preaplinul unei zile oarecare a unui om obisnuit e o dovada de temeinicie si de curaj care, in sine, merita toata admiratia. Sint preliminarii necesare care, nu ma vor lasa, pesemne, sa fac o analiza cum se cade a cartii in sine. Aproape 1000 de pagini, format mare, cu vreo zece file de bibliografie, cu o coperta, sub protectia cu portretul lui Joyce facut de Devis Grebu, ca a editiei princeps: albastra cu litere albe. Sint citeva, meschine, amanunte tehnice despre o scriere care savureaza, dincolo de orice limite, detaliile. Picanterii biografice, curiozitati editoriale, intersectii intimplatoare, sau nu, cu lumea celebritatilor care nu citesc, si totusi o fac, coincidente temporale, spatiale, simbolice, incredibile sau triviale, toate aceste cioburi pe cit de gratuite, pe atit de edificatoare isi au locul in pinza de paianjen batuta-n pietre scumpe pe care Mircea Mihaies o arunca, sa prinda sensul si sa deschida sensurile, peste Ulysses.