in Romania literara nr. 48

La capatul acestui fascinant capitol de istorie literara, de roman al romanului, construit perfect, plin de tensiune, cu suspansuri si desfasurari epice, cu personaje memorabile, am aflat cum a reusit Ulise-le lui Joyce, asemeni unui pol magnetic, sa absoarba atita viata, atita devotament prietenesc, atita solidaritate umana. Numele si faptele celor care l-au sustinut in toate chipurile ca sa isi duca la bun sfirsit romanul si ca sa il vada tiparit sint impresionante. De la marii Ezra Pound sau Valery Larbaud, la binefacatoarele doamne Harriet Shaw Weaver, Sylvia Beach sau Adrienne Monnier. Am descoperit astfel, cu incredere si speranta, ca niciodata parca literatura nu si-a vadit mai mult, pe toate caile posibile, enorma forta vitala, puterea de a iradia ca un astru. Iar aceasta incredere si speranta mi-au dat aripi uriase in zilele cind am strabatut cele 18 insule ale arhipelagului Ulysses. Este cel mai intins segment al cartii, de peste 500 de pagini. Un regal. Analiza si interpretare, desigur, ca la cartea teoretica, si totusi mult mai mult. Pe urmele fiecarui paragraf aproape, fara tautologii, cu o stiinta a descoaserii si reteserii pe care o cunosteam din alte carti ale sale (cele despre jurnale, despre rescriere, despre doliu sau despre Faulkner), Mircea Mihaies s-a desfasurat aici in voie. Iar ceea ce a rezultat, e un Ulise recitit de el cu devotament si migala, cu ingeniozitate si aplomb, cu gratie si forta deopotriva.