in Orizont nr. 11

Pe de alta parte, povestirile au nerv si-ti sustin concentrarea, deoarece Catalin Mihuleac le confera continuitate si un aer de relatare jurnalistica. De regula, asociem antisemitismul romanesc cu deceniile interbelice, miscarea legionara si regimul Antonescu, or, in prozele scurte din volum, problema nu ramine sub pretul convenabil al unei epoci indepartate. Mentalitatea indigena – iar Mihuleac nu se sfieste sa arate cu degetul spre ingredientul pravoslavnic – care si-a adus contributia la Holocaust s-a pastrat in comunism, dupa ᾿90, pina astazi, manifestindu-se la fel de insidios, uneori la fel de violent, chiar daca, oficial, nu explicit. Antisemitismul nu trebuie inteles ca o tara eminamente politica. Un merit al prozelor lui Mihuleac il constituie faptul ca surprind cecitatea veninoasa in cadrul celor mai banale relatii interumane, indiferent ca e vorba despre vecini de etnii diferite, in anii ᾿40, copilaria complexata si tineretea puscariasa a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pasiunea lui Adolf Eichmann pentru filmul Some Like It Hot de Billy Wilder sau despre libidinosenia fara margini a unui profesor de la Universitatea de Medicina din Iasi, in al carui caracter coruptia, curvasaria, calomnierea, si aversiunea ereditara fara de evrei devin sinonime.