Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
- Teodor DUNA in dialog cu Alina PURCARU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 123 views
A. P.: Care sint riscurile pe care ti le-ai asumat in obiecte umane? De ce ti-a fost cel mai frica?
T. D.: (...) Legat de prima parte a intrebarii tale, am senzatia ca am riscat in obiecte umane, involuntar, destul de putin. Desi in cartea asta se afla prea multa carne si cruzime, prea putina lumina si speranta. Adica lucruri care ar putea indeparta un cititor vesel. Acum citiva ani imi doream sa scriu o carte despre lumina. Sau o carte care sa se petreaca doar in cer. Nu a iesit mai nimic din toate astea. Doar un poem in care o lumina ca o sfoara il prinde de picior pe cel care vorbeste si il tiraste prin mai multe ceruri, tot mai indepartate. Si pentru ca m-ai intrebat despre frici, in acele momente privilegiate ontic nu imi este frica de nimic pentru ca nu imi pasa decit ca poemul pe care il scriu sa fie cit mai aproape de acel limbaj care circula, ca un fluid, ca un corp strain, in trupul meu. Ma intereseaza doar ca limbajul de pe hirtie sa se plieze cit mai bine pe limbajul implicit, intrinsec al imaginii care declanseaza poemul. Frica e doar inainte. Si dupa. Scrisul e puterea pe care o ai fara sa stii atunci ca o ai. E putere fara vointa de putere si fara constiinta acestei puteri. Adica este putere in stare pura. Și mai e ceva legat de momentele acelea epifanice: atunci cind scrii se manifesta o cunoastere a-gnoseologica. Din pacate, vorba lui Fermat, nu am mai mult spatiu (intelectiv) sa dezvolt ipoteza enuntata anterior.
T. D.: (...) Legat de prima parte a intrebarii tale, am senzatia ca am riscat in obiecte umane, involuntar, destul de putin. Desi in cartea asta se afla prea multa carne si cruzime, prea putina lumina si speranta. Adica lucruri care ar putea indeparta un cititor vesel. Acum citiva ani imi doream sa scriu o carte despre lumina. Sau o carte care sa se petreaca doar in cer. Nu a iesit mai nimic din toate astea. Doar un poem in care o lumina ca o sfoara il prinde de picior pe cel care vorbeste si il tiraste prin mai multe ceruri, tot mai indepartate. Si pentru ca m-ai intrebat despre frici, in acele momente privilegiate ontic nu imi este frica de nimic pentru ca nu imi pasa decit ca poemul pe care il scriu sa fie cit mai aproape de acel limbaj care circula, ca un fluid, ca un corp strain, in trupul meu. Ma intereseaza doar ca limbajul de pe hirtie sa se plieze cit mai bine pe limbajul implicit, intrinsec al imaginii care declanseaza poemul. Frica e doar inainte. Si dupa. Scrisul e puterea pe care o ai fara sa stii atunci ca o ai. E putere fara vointa de putere si fara constiinta acestei puteri. Adica este putere in stare pura. Și mai e ceva legat de momentele acelea epifanice: atunci cind scrii se manifesta o cunoastere a-gnoseologica. Din pacate, vorba lui Fermat, nu am mai mult spatiu (intelectiv) sa dezvolt ipoteza enuntata anterior.
Related products