in Suplimentul de cultura nr. 511

Anii de aur are totul: ritm, stil, miracol. Personajul lui Ali – un muzician, un imigrant, un copil al razboiului, la fel ca Ali cel real – rataceste intre trecut si ce va urma, intre orase si tari si femei si droguri, cinta alaturi de niste pusti si spera la renastere. E incredibil cit se pot droga acesti oameni – el si pustii! Nici nu stiu daca asa ceva este posibil intr-o realitate lipsita de supradoze.
Aleg, insa, sa il cred pina la capat pe Ali Eskandarian si sa ii citesc romanul ca pe o autobiografie, doar putin exagerata, ca pe o extraordinara carte de memorii. Fiindca el nu lasa nici o clipa, nici o fraza, impresia ca este artificial, ca „face” literatura. Ali Eskandarian, scriitorul, se autodevoreaza, e crud, e nemilos, e cinstit.
Sint in Anii de aur rinduri care vor intra in istorie, daca nu au intrat deja, rinduri despre razboi si despre viata in conformism si despre dezamagirile acestui inceput de mileniu, care va ramine, iata, singurul din viata sa.