in Boras Tidning

Vica poarta in ea propria istorie, dar si pe cea a tarii si noi ii urmam pasii pe strazile Bucurestiului, in aceasta singura dimineata. Viziteaza oameni si locuri care au avut importanta in viata sa. O vedem si prin ochii celorlalti, si atunci nu apare totdeauna intr-o lumina favorabila. E o senzatie de eliberare sa ai de-a face cu un personaj principal care nu e turnat intr-o singura forma, ci apare contradictoriu, limitat si in acelasi timp stufos si plin de culoare. Rama stricta temporala (ca la Joyce) ii ofera Vicai posibilitati neingradite de a se misca liber in timp si spatiu. Clipa functioneaza ca o ecluza deschisa spre trecut, din care poti culege atit ceea ce a fost dureros, cit si momentele importante de bucurie. Ceea ce este marunt si strict personal se amesteca cu evenimente hotaritoare si cu marile schimbari politice din tara. Cafenelele imbietoare si pravalia pe care odinioara o avusese Vica acum nu mai exista. Politicienii plini de importanta de odinioara sint trecuti in revista, in saloanele lumii bune se mai vorbeste inca frantuzeste, dar, curind ei vor fi arestati si deportati. Fundamentul pe care si-au construit viata si-a incheiat rolul, chiar daca ei inca nu o vad. Spatiul limitat al vietii e stapinit total de forte care se afla dincolo de controlul lor. Daca recitesti (sau citesti lent si atent), vezi mecanismele care conduc actiunile umane. Vezi o lume care se deschide treptat si in care nu numai dimineata aceasta este pierduta, ci chiar viata, iar oamenii pot sa dispara pentru totdeauna, daca ei nu sint intretesuti, ca aici, in pinza schimbatoare a secolului XX romanesc.