in Luceafarul de dimineata nr. 4

Cititorii prozei lui Gabriel Chifu vor recunoaste si in ultimul roman al autorului multe dintre insusirile si temele de baza ale acestuia, si anume capacitatea prodigioasa de inventie, abilitatea de a construi, fictionalitatea de tip detectivistic, recursul la supranatural, confruntarea dintre bine si rau materializata, adeseori, prin aducerea in scena a unor personaje monstruoase, diabolice, fascinatia pentru povestire, echivalata cu viata insasi, perspectiva unui trup care gazduieste existente multiple, tensiunile dintre suflet si corp (aceste doua teme din urma pot fi urmarite nu numai in proza, dar si in poezia mai recenta a lui Gabriel Chifu). In acelasi timp, tot cursul pe care il ia povestea, daca bagam de seama, sta pe un fapt cu totul insignifiant, care ar fi putut prea bine sa dispara, ca un praf in vint, si anume lista inutila, fara valoare intr-o lume normala, cu membrii Fratiei de cruce. In absenta acesteia, si destinul personajelor, si povestea ar fi putut fi altele. Aceasta perspectiva metafizica, dar si ironica, asupra fragilitatii destinului constituie una din calitatile cu totul remarcabile ale unei carti grave, cu „miza” evidenta, scrise pe un ton personal, deplin adecvat continutului naratiunii.