Cartea lui Gabriel Chifu e scrisa prin tehnica, i-as zice, a anamnezei. Una a coboririi in timp ca intr-o lume scufundata. E o tehnica cinematografica prin excelenta, de la coada la cap, atunci cind telespectatorul e provocat din start cu deznodamintul. Abia apoi afla cititorul ce s-a intimplat, pas cu pas, cu un timp in urma, apoi cu altul, apoi altul, tot mai indepartat in timp. Romanul surprinde zece zile. Nu calendaristice, ci epice. Prima zi este cea de simbatata, 23 decembrie 1989. Urmatoarea este una tocmai din 1964. Urmeaza alta din 1955, din 1949, din 1948, din 1947, din 1945, din 1943. Ultima e cea din 1940. Fiecare zi epica se incarca de atmosfera si tensiunea istorica a momentului, centrata pe aceleasi trei personaje. (...) O carte minutios cladita. O carte vie, cum dramatic o cauta, la inceputul romanului, autorul insusi.

Related products

Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.