in revista 22

Avem in fata un roman clar si bi­ne lucrat, in tehnica rup­tu­rilor temporale, despre in­chi­soarea po­litica, despre motivele ei abuzive si aberante, dar mai ales des­pre citeva tipuri de deznodamint pen­tru o asemenea experienta: pentru unii, pe­deapsa. Pentru altii, penitenta si is­pa­sirea. Pentru foarte putini, salvarea, eva­darea in sus. Citeva lumini de ghidaj sint plasate la indemana cititorului: mici suprapuneri/trimiteri catre figuri de referinta pentru tema (Corneliu Coposu, Eugen Tur­canu, dar si Petru Dumitriu - acesta, prin­tr-o ochea­da complice spre cititorul ceva mai specializat). Gabriel Chifu asaza apoi totul, meticulos, in capsula unui roman al scri­e­rii unui roman si reia astfel un mai vechi motiv favorit: „scrisul, «sin­gura mea stiinta nesigura»” (formula ii apartine).