- Nora IUGA in interviu cu Svetlana CARSTEAN
- Dosar de presă
- 0 likes
- 151 views
N.I.: Berlinul nu m-a impresionat absolut deloc din prima zi in care am pasit in el, doar prin uniformitatea lui arhitecturala, printr-o ordine desavirsita. Parca ar avea doar un stil arhitectural. Nu exista deosebiri intre cladiri. Absolut toate casele sint la aceeasi inaltime si absolut nici una nu are acoperis, am senzatia ca este un sir de cladiri decapitate. Eu nu pot sa vad o casa decit asa cum o vad copiii in desenele lor de la sase ani, care trebuie sa aiba pe cap o caciulita triunghiulara. Mie ordinea asta teribila a oraselor, nu toate, dar a Berlinului in mod special, imi inspira o raceala si mai mare decit a oamenilor din Germania. Acum vreau sa fiu foarte cinstita. Germanii lasa impresia ca sint foarte reci si de foarte multe ori sint aroganti pina la a te jigni, nu realizeaza acest lucru, pentru ca sint obisnuiti sa se comporte asa. Sint convinsi ca ei au intotdeauna dreptate si ca ei au actionat asa cum trebuie. Dintr-o generozitate educativa, vor foarte tare sa ne invete sa facem ca ei, ca sa ajungem si noi ca ei. Un om care are un oarecare orgoliu si un oarecare sentiment national si stie ca mai are si el niste calitati si mai stie si el sa faca alte lucruri decit poporul german, poate chiar l-ar putea intrece, nu se simte bine sa primeasca lectii mereu.