Nadja ascunde subiacent, dincolo de suprafata cu reflexe memorialistice, o intricata retea simbolica, urzita din subtile aluzii, insertii intertextuale migalos intretesute, trimiteri pour les connaisseurs la istoria secreta a suprarealismului si la recuzita lui de tehnici, marote si fetisuri. Prima treime din carte imbraca mai degraba forma lapidara a manifestului, Andre Breton lasindu-se sedus de tentatia teoretica de a-i pregati Nadjei „intrarea in scena” printr-o anamneza a maruntelor intimplari, a straniilor coincidente si a „ecuatiilor poetice” care ii anunta aparitia. Expansiva propedeutica la suprarealism, colajul de speculatii declansate de tulburatoarea intrebare „Cine sint eu?” implica o initiere, usor disimulata sub faldurile contingentului, in arcanele miscarii ce se construieste din mers si aproape de la sine, sub privirile nedumerite ale initiatorului ei, care se simte mai degraba un „martor nauc” la nasterea ei torsionata. Prieteniile sale literare, lecturile sale initiatice, filmele si spectacolele pe care le vizioneaza, jocurile si experimentele la care ia parte alcatuiesc lantul de episoade pregatitoare care anticipeaza intilnirea lui Breton cu sine insusi. In momentul in care Andre Breton o va intilni pe Nadja intr-una din flanarile sale pe bulevardele pariziene, el e deja avizat sa intimpine „evenimentul de la care fiecare e indreptatit sa astepte dezvaluirea sensului propriei vieti”. Deopotriva fascinanta si periculoasa, pe muchia fragila dintre poezie si nebunie, aventura (re)cunoasterii in oglinda aburita a unei alte fiinte devine o calatorie tatonanta prin „paradisul capcanelor”. Incet si fara scapare, poetul otravit de dulceata imbietoare a reveriilor se lasa prins in mrejele propriei nade poetice, captiv in sclipitoarea tesatura pe care singur si-a impletit-o, in „pinza de paianjen” care „ar fi lucrul cel mai scinteietor si mai gratios de pe lume daca in colt, sau prin preajma, nu s-ar afla paianjenul”.