Observator cultural

Sorin traia ca sa povesteasca, avea ceva din spiritul unei Seherezade tesind micile istorii ale oamenilor pe linga care se intimpla sa treaca; avea un simt de observatie incredibil pentru cineva aparent atit de putin sociabil. Cica o carte a lui a fost adusa drept proba la un divort. Nu se-ntelegea bine cu multi oameni, avea o incredibila intoleranta fata de greselile celorlalti, pur si simplu iubea prea mult specia asta nenorocita ca sa-i ierte usor lipsa de perfectiune; nu facea compromisuri nici cu el insusi. Era un mare si blind furios, vesnic in cautarea limbii comune care sa aduca pacea in Babelul nostru mincat de superficialitate; nu scria ca sa-i <> ratarile, a povesti era pentru Sorin un act de generozitate, o cedare de sine in fata altora. Care, la fel ca-n pildele biblice, treceau de multe ori fara sa vada minunea de linga ei. Doar “ avea dreptate dl Rostas “ despre dragoste si moarte n-a scris Sorin niciodata, pentru asta trebuia sa vina timpul altadata.